Tripsul Californian
Tripsul californian, Frankliniella occidentalis
Tripsul californian (Western Flower Trips – WFT), Frankliniella occidentalis, este unul dintre cei mai periculoși dăunători atunci când este prezent în culturile de legume.
Caracterul deosebit de periculos al acestui dăunător nu este dat doar de hrănirea pe frunze și flori (scădere productivitate și calitate a fructelor) ci mai ales proprietății de a fi vector pentru tospovirusuri, dintre care cel mai cunoscut de TSWV - Virusul petelor de bronz sau Virusul ofilirii pătate a tomatelor (Tomato spetted wilt virus)
Tripsul californian nu are pauze obligatorii de dezvoltare sau reproducere induse de anotimp sau alți factori de mediu (Ishida et al. 2003). Astfel, când temperatura depășește 8 – 10 °C, indiferent de anotimp, tripsul devine activ.
.
Descriere
Adulții sunt atrași de anumite culori specifice ale florilor, și anume galben și alb.
Tripsul californian manifestă un compartament thigmotactic, aceasta înseamnă că se localizează cu precădere în cele mai ascunse părți ale plantelor (flori, muguri florali, vârfuri de creștere).
Comportamentul specific thigmotactic al tripsului îl protejează de expunerea la insecticide de contact, fiind un excelent mijloc de apărare față de tratamentele fitosanitare ( 
Jensen, 2000; Mound, 1996; Brodsgaard, 2004).Adulții - în special femelele - preferă hrănirea cu polen; din acest motiv cea mai mare parte a populației de trips adult (dar și larve) este localizată în flori.
Tripsul californian atacă mai puternic plantele cu concentrații ridicate de azot din cauza abundenței de aminoacizi și proteine care se găsesc în aceste plante. Femelele de trips produc mult mai multe ouă atunci când se hrănesc cu plante cu conținut mare în aminoacizi (Ananthakrishnan, 1993).
Ananthakrishnan, 1993).
Principalele simptome
Pagubele directe provocate de trips sunt reprezentate de hrănirea pe frunze și flori.
Tripsul atacă plantele în toate fazele de dezvoltare, începând din faza de răsad și până la sfârșitul culturii.
Spre deosebire de afide, care sug aproape exclusiv seva elaborată din vasele liberiene, tripșii înțeapă țesutul epidermal ajungând la mezofil, iar aici distrug celulele foliare și se hrănesc cu masa fluidă obținută.
Simptomele vizuale lăsate în urma hrănirii în acest mod sunt mici pete alb–argintii datorită influxului de aer pătruns în urma sucțiunii fluidului celular, distorsiuni de creștere ale frunzelor și florilor, cicatrici pe frunze.
De obicei pe frunzelor atacate de trips pot fi observate și niște mici puncte negre care nu sunt altceva decât fecale de trips.
Simptomele provocate de trips prin hrănirea cu țesut foliar devin vizibile în mai puțin de o săptămână.
Hrănirea tripsului pe fructe scade considerabil calitatea, prin deprecierea aspectului comercial al fructelor. Astfel la fructele de tomate crează simptome caracteristice asemănătoare „petelor fantomă” cauzate de stoparea infecției cu Botrytis cinerea, însă se diferențiază prin faptul că nu sunt perfect sferice, iar în centru nu este un punct necrotic ci o leziune provocată de depunerea oului și hrănirea larvei tinere. Fructele de ardei sunt, de asemenea, depreciate calitativ în atacului de trips.
Ciclul biologic
Tripsul are un mod de înmulțire haplo–diploid, adică femelele sunt diploide, posedă ambele seturi de cromozomi și provin din ouă depuse de femele care s–au împerecheat, iar masculii sunt haploizi, cu un singur set de cromozomi și provin din ouă depuse de femele care nu s–au împerecheat cu un mascul (Moritz et al. 2004, Higgins CJ, Myers JH 1992).
Moritz et al. 2004, Higgins CJ, Myers JH 1992).Consecința acestui mod de înmulțire este că genele asociate rezistenței la un pesticid de exemplu, sunt exprimate total la masculi, iar la femele pot fi ascunse parțial (ca gene recesive) sau co–dominante.
Acest mod de înmulțire conferă tripsului o extraordinară capacitate de creare de noi rezistențe într–un timp scurt, urmașii vor beneficia de noile caracteristici.
De asemenea, conferă tripsului o uriașă capacitate de răspândire; practic pentru a porni o nouă populație într–o zonă nouă nu e nevoie decât de o femelă de trips: în primă fază va depune ouă din care vor ieși masculi cu care femela va avea timp să se împercheze pentru a da naștere la indivizi femele.Cu cât temperaturile medii cresc cu atât rata de reproducere a tripșilor se mărește, astfel dacă sub 22 °C, durata ciclului de reproducere este de peste 21 zile, peste 32 °C durata ciclului de reproducere este de DOAR 9 ZILE!Ciclul de viață al tripsului se constituie din 6 stadii diferite de dezvoltare:
- Stadiul de ou;
- Stadiul de nimfă sau larvă de stadiul I;
- Stadiul de nimfă sau larvă de stadiul II;
- Stadiul de prepupă;
- Stadiul de pupă;
- Stadiul de adult.
Durata de dezvoltare de la ou la adult este strict în funcție de temperatură, cu un optim înregistrat în intervalul 26 – 28°C. În acest interval optim de temperatură ciclul de viață de la ou la adult durează între 9 și 13 zile, rezultând un număr foarte mare de cicluri reproductive ale tripsului într–un singur sezon de cultură.
Femelele pot trăi până la 45 de zile și depun între 150 – 300 ouă pe parcursul vieții.
Femelele depun ouăle sub epiderma frunzelor și din acest motiv tratamentele chimice au o eficiență minimă asupra ouălelor de trips depuse în interiorul frunzelor sau în țesutul floral (Lewis 1997a; Brodsgaard 2004).
Lewis 1997a; Brodsgaard 2004).Depunerea ouălelor sub epiderma frunzelor creează răni ce sunt folosite ca porți de intrare de numeroți alți agenți patogeni cum ar fi fungi sau bacterii (Chisholm and Lewis 1984; de Jager et al. 1993).Ouăle depuse în frunze eclozează de obicei în 2 – 4 zile în funcție de temperatură, iar larvele de stadiul I se hrănesc la locul de eclozare atât din frunze cât și în flori și nu este foarte mobilă (Thoeming et al. 2003).
Thoeming et al. 2003).Ouăle depuse de femela trips sub epiderma frunzelor/florilor sunt protejate de acțiunea pesticidelor și a dăunătorilor biologici!Larva de stadiul I se transformă repede (1 – 2 zile) în larvă de stadiul II, care este foarte mobilă și ajunge rapid în flori unde se hrănește mult mai mult și mai intens decât larvele de stadiul I (Tommasini and Maini 1995).
Tommasini and Maini 1995).Nimfa/larva de stadiul II migrează către baza plantelor și pătrunde în mediul de creștere (solul în cazul sistemului de cultură din România) pentru a se transforma în adult.
În anumite culturi și anumite condiții prielnice (crizantemele), transformarea se poate realiza și în structurile florale complexe ale acestor plante.
Din larvă de stadiul II, insecta trece în următorul stadiu de dezvoltare și anume prepupă, apoi în câteva zile în pupă propriu–zisă.
Faza de prepupă și pupă are loc aproape exclusiv în sol, însă tripsul mai poate să se transforme din larvă în adult (fazele prepupă și pupă) și în anumite structuri complexe florale cum ar fi cele ale crizantemelor.
Perioada de transformare din prepupă, pupă și adult durează circa 6 zile în funcție de temperatură.
De reținut un aspect foarte important legat de formele de dezvoltare prepupă și pupă ale tripsului californian, anume că sunt deosebit de tolerante, în cele mai multe cazuri chiar imune la tot spectrul de insecticide utilizate în mod curent pentru combaterea tripsului.
Mai mult decât atât, contactul cu insecticide aplicate la sol în aceste faze de metamorfoză dezvoltă toleranță și chiar rezistență adulților la respectivele insecticide. (Tommasini and Maini 1995; Kirk 1997a; Seaton et al. 1997)
Tommasini and Maini 1995; Kirk 1997a; Seaton et al. 1997) O barieră fizică la nivelul solului – folia de mulcire – care ar împiedica accesul larvelor de stadiul II să pătrundă în sol pentru metamorfoză, ar diminua considerabil populațiile de trips în culturile de legume, mulcirea fiind o metodă nelipsită din programele eficiente de combatere integrată a tripsului!Larvele de stadiul I și II achiziționează prin hrănire timp de circa 30 minute tospovirusuri dar nu sunt capabile să infecteze noi plante, ci doar după multiplicarea virusului în insectă și transformarea în adult!Deși femelele de trips acumulează și posedă o mai mare cantitate de virus, musculii sunt cei care transmit cu cea mai mare eficiență agentul viral.
Mecanismele de transmitere a virozei
Pe lângă pagubele directe, tripsul californian poate provoca și pagube indirecte, fiind vector de transmitere a unei categorii foarte periculoase de virusuri și anume tospovirusurile, dintre care cel mai cunoscut este Virusul Petelor de Bronz – TSWV (Tomato Spotted Wilt Virus).
De asemenea, tot ca pagube indirecte sunt și infecțiile secundare provocate prin hrănirea preferențială din organe afectate de putregaiul cenușiu (moment în care achiziționează sporii de Botrytis spp.) și inocularea ulterioară a agentului patogen pe organele sănătoase.
Doar larvele de trips (larvele din primul stadiu) pot lua virusul TSWV prin hranire din plantele infectate timp de numai 30 minute.
Virusul se multiplică în larvele de insecte și va fi transmis altor plante numai în faza de adult (adultul este purtător toată viața de virus) în timpul hrănirii (în doar câteva minute de hrănire tripsul infectează planta cu virus).
Tripsul adult neinfectat în faza de larvă se poate hrăni cu plante virusate, însă nu poate transmite virusul către noi plante.Adulții devin, pentru toată viața, vectori de transmitere a tospovirusurilor numai dacă în stadiul de larvă au luat virusul prin hrănire de la plante infectate. Tripsul adult transmite virusul plantelor sănătoase în doar câteva secunde de hrănire din țesutul foliar sau floral.
Virusul petelor de bronz are o relație mutuală cu tripsul californian: larvele de trips au o rată semnificativ mai mare de supraviețuire și se dezvoltă mult mai rapid pe plantele infectate cu TSWV.
Pe de altă parte, plantele infectate cu TSWV devin mult mai atractive pentru adulți, care se hrănesc și depun ouă preferențial pe aceste plante față de plantele neinfectate.
Atracția preferențială a tripsului pentru plante infectate cu TSWV crește populația de insecte purtătoare de virus și, implicit o creștere a probabilității de transmitere a virusului.
Tripsul beneficiază și el din această relație mutuală, prin faptul că plantele infectate sunt gazde unde dezvoltarea individuală este mai rapidă și reproducerea are o rată mult mai mare de succes (P. C. Maris, N. N. Joosten, R. W. Goldbach, and D. Peters, 2004).
P. C. Maris, N. N. Joosten, R. W. Goldbach, and D. Peters, 2004).Virusul nu se transmite transovarian (Wijkamp et al. 1996a), adică, fiecare nouă generație de trips este liberă de virus și pentru a fi purtătoare trebuie obligatoriu să se hrănească în faza de larvă cu plante virusate.
Metode de control și combatere
Combaterea tripsului californian în sere/solarii este deosebit de dificilă de făcut din mai multe motive:
- este polifag și se hrănește cu un număr mare de plante gazdă;
- femelele au o capacitate reproductivă excepțională de până la 300 ouă pe parcursul vieții;
- ouăle sunt depuse în interiroul țesuturilor foliare sau florale;
- ciclu de viață foarte rapid (9–13 zile la temperatură optimă);
- dimensiune mică a adulților (aprox. 2mm);
- localizarea și hrănirea în cele mai ascunse și strâmte locuri ale plantelor (mugurii florali nedeschiși);
- metamorfoza din larvă în adult are loc de obicei în sol și nu pe plante;
- rezistență mare la pesticide;
- capacitate mare de a dezvolta rapid rezistențe la contactul repetat cu pesticidele.
Irigarea prin aspersie sau ceața crează un mediu puțin favorabil dezvoltării tripsului și astfel scade populațiile de insecte în culturile unde se implementează asemenea tehnologii (Lindquist et al. 1987).
Lindquist et al. 1987).Utilizarea foliilor care conțin aditivi ce absorb radiațiile nUV (folii cu aditivi AV sau AB) influiențează puternic comportamentul tripsului californian prin scăderea motilității și reducerea semnificativă a numărului de insecte care pătrund în serele/solariile acoperite cu astfel de folii (Costa and Robb 1999).
Costa and Robb 1999).O altă strategie care poate fi utilizată ca alternativă la tratamentele chimice este utilizarea unor plante capcană, plante care atrag puternic tripsul californian din cultura principală. Aceste plante capcană pot fi stropite constant cu insecticide puternice, diminuând astfel populația de trips din cultura principală. Cea mai bună specie de floare pe post de capcană naturală pentru trips s–a dovedit a fi gerbera (Gerbera jamesonii) de culoare galbenă (Cloyd RA, Sadof CS, 1998).
Cloyd RA, Sadof CS, 1998).Tripsul californian are o predilecție pentru dezvoltarea de noi rezistențe la multe clase de insecticide utilizate pentru combaterea sa. Această predispoziție deosebită a tripsului este conferită în mare parte datorită caracterului de insectă polifagă – hrănirea cu peste 500 de specii de plante a dezvoltat în cursul evoluției numeroase mecanisme și căi biochimice de detoxifiere. Mai mult decât atât, odată dezvoltată rezistență la un anumită substanță, tripsul menține timp îndelungat rezistența chiar și în absența pesticidului (Bielza P, 2008).
Bielza P, 2008).Odată intrate și stabilite în flori, populațiile de trips sunt practic imposibil de combătut eficient. Pentru a obține o mortalitate suficientă atunci când populația de trips este mare și în toate stadiile de dezvoltare (ou, larve, pupe, adulți), într–o perioadă scurtă de 7 – 10 zile trebuie aplicate 3 până la 5 tratamente intensive (Heugens et al. 1989; MacDonald 1993; Seaton et al.1997) (pentru asemenea frecvență de aplicare vă rugăm să consultați cu atenție etichetele produselor de protecție a plantelor pentru respectarea perioadelor de pauză și pentru evitarea apariției fitotoxicității la plante).
Heugens et al. 1989; MacDonald 1993; Seaton et al.1997) (pentru asemenea frecvență de aplicare vă rugăm să consultați cu atenție etichetele produselor de protecție a plantelor pentru respectarea perioadelor de pauză și pentru evitarea apariției fitotoxicității la plante). Pentru combaterea tripsului se utilizează de obicei insecticide de contact sau sistemice translaminar deoarece insecticidele sistemice nu ajung la timp în organele florale (petale sau sepale), organe de hrănire obișnuite pentru trips (Daughtrey et al. 1997; Lewis 1997b; Cloyd and Sadof 1998).
Daughtrey et al. 1997; Lewis 1997b; Cloyd and Sadof 1998).Pentru combaterea tripsului sunt necesare de regulă volume mai mari de soluții de stropire pentru ca substanța activă să poată ajunge în zonele ascunse unde se localizează de obicei insectele (Lewis 1997b).
Lewis 1997b).Utilizarea în exces (multiple aplicări consecutive) a oricărui insecticid pentru combaterea tripsului californian va crea în cele mai multe cazuri rezistență, iar eficiența ulterioară va fi minimă, scăparea de sub control a populațiilor de trips fiind una dintre consecințele acestei practici.
Insecticidele cu activitate translaminară (pesticide care penetrează epiderma frunzelor și formează un depozit de substanță activă) sunt mai eficiente decât alte grupe de insecticide deoarece depozitul de substanță are o activitate reziduală mult timp după aplicarea efectivă a produsului.
Spinosad – substanța activă din produsul LASER – nu are proprietăți sistemice, însă are activitate translaminară pătrunzând în țesuturile foliare și formează depozite cu substanță activă pentru eficiență mai îndelnungată în timp.
Cheia succesului combaterii chimice cu insecticide a tripsului este efectuarea tratamentelor când populațiile sunt mici pentru a evita combaterea concomitentă a multiplelor stadii de viață, (unele dintre ele cum ar fi ouăle sau pupele neputând fi combătute) urmate de introducerea organismelor benefice pentru controlul eficient pe toată durata sezonului de cultură.
Adresa: Str. Principală, nr. 1277
Comuna Matca, jud. Galati, cod postal 807185
Comuna Matca, jud. Galati, cod postal 807185
contact[at]fitomaster.ro
+40 744 222 900
Fitomaster. Copyright © 2025 Toate drepturile rezervate / Designed by Concept24
